Treceți la conținutul principal

Cu proiectul Erasmus în vizită la Primăria Râșnov

În data de 9 iunie 2026,  am avut deosebita onoare de a răspunde invitației domnului primar al orașului Râșnov, Horia Motrescu, pentru o întâlnire dedicată proiectului nostru ”Better Together with Erasmus+” și produsului educațional premiat la etapa națională a concursului ”Made for Europe”, prin care promovăm într-un mod inovator Cetatea Râșnov.

Întâlnirea a reprezentat o oportunitate valoroasă de a prezenta rezultatele muncii noastre și de a discuta despre impactul pe care proiectele europene îl au asupra elevilor. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, la o prăjitură și un suc, am împărtășit experiențe din colaborările internaționale desfășurate în cadrul programului Erasmus+, vorbind despre competențele dobândite, despre schimburile culturale și despre importanța lucrului în echipă. Pe lângă prezentarea proiectului, am explorat și noi posibilități de colaborare între școală și administrația locală. Printre temele abordate s-au numărat democrația, dezvoltarea comunității, promovarea Cetății Râșnov, bugetarea participativă și necesitatea dotării școlilor cu laboratoare moderne. Dialogul a fost deschis și constructiv, oferindu-ne tuturor ocazia de a înțelege mai bine provocările și responsabilitățile pe care le presupune activitatea unui primar.

A fost o experiență deosebită, care ne-a inspirat și ne-a confirmat că implicarea civică, educația și colaborarea dintre școală și comunitate sunt elemente esențiale pentru construirea unui viitor mai bun. Plecăm de la această întâlnire cu idei noi, cu încredere și cu dorința de a continua proiectele care aduc valoare comunității noastre.

Felicitări elevilor, profesorilor și tuturor celor care au contribuit la succesul proiectului „Better Together with Erasmus+”! Suntem mândri că am putut reprezenta școala și comunitatea locală la nivel național și că am avut ocazia să împărtășim această reușită cu reprezentanții administrației locale.