1 septembrie 2025. Activitățile acreditării Erasmus “Better together with Erasmus+” de la Școala Gimnazială Peter Thal au început acest an cu o activitate din cadrul obiectivului - competențe de dezvoltare durabilă pentru profesori și elevi. Sub îndrumarea doamnei Ioana Vașoti, de la CENTRUL EUROPE DIRECT Râșnov, cadrele didactice din școala noastră au avut ocazia să exploreze traseul tematic “Poiana cu jocuri - descoperă pădurea și Pactul verde european”, o resursă foarte potrivită pentru activități în Săptămâna Verde. Am urcat împreună spre Poiana Schleif, unde am participat cu entuziasm la exerciții practice, discuții aplicate și jocuri de observație și colaborare. Am început cu un scurt instructaj despre siguranța deplasării prin pădure și protecția în fața riscurilor, dar și cu recomandări despre păstrarea curățeniei și respectul pentru mediu.
Prima
activitate a fost un joc senzorial: cu mâinile la spate, am primit pe
rând câte un obiect natural pe care trebuia să îl identificăm doar prin
atingere. Am lucrat în mai multe runde, pasând obiectele colegilor și
încercând să memorăm textura și forma. La final, am discutat despre
fiecare obiect în parte: conuri de molid și de brad, conuri de pin,
ghinde de stejar și alune — toate prilej de a învăța despre semințe,
răspândirea lor și rolul în ecosistem.
Imediat după acest
exercițiu, am avut parte de un joc scurt și dinamic: fiecare dintre noi a
primit câte un ou de plastic în care se afla un mic obiect (zahăr,
bețișoare de chibrit și altele). Prin scuturare, obiectele produceau
sunete diferite, iar sarcina noastră a fost să ascultăm cu atenție și să
ne grupăm în echipe pe baza asemănării sunetelor. Activitatea a
stimulat concentrarea și capacitatea de a sesiza detalii subtile,
pregătindu-ne pentru intrarea în pădure și exercițiile următoare.
Drumeția
spre poiană a fost presărată cu descoperiri interesante. Am observat
urme de căprioare, frunze și fructe specifice pădurii și am discutat
despre biodiversitatea întâlnită. Tot drumul a fost o ocazie de a privi
cu atenție natura și de a transforma fiecare pas într-un exercițiu de
observație.
Ajunși în poiană, am găsit panouri și materiale
informative puse la dispoziție de Centrul SCHUBZ, în parteneriat cu
Europa Direct, Asociația Mioritics și Ocolul Silvic. Informațiile despre
mediu, poluare și conservare au fost un bun punct de plecare pentru
reflecții despre cum putem aduce temele de mediu în lecțiile noastre.A
urmat o sesiune de brainstorming, unde am discutat despre cum ne
imaginăm „Săptămâna Verde”, ce tipuri de activități pot fi desfășurate
în natură și cum se pot adapta acestea la nevoile elevilor. Fiecare
cadru didactic și-a împărtășit ideile și perspectivele, rezultând o
paletă variată de abordări.
Un moment aparte a fost cel de
liniște și atenție conștientă: cu ochii închiși, am numărat pe degete
pentru a ne calma și am ascultat sunetele pădurii — foșnetul frunzelor,
ciripitul păsărilor, ploaia măruntă. La final, am discutat împreună
despre ce am auzit și despre cum putem folosi astfel de exerciții pentru
a cultiva concentrarea și starea de bine la clasă.
În
continuare, am intrat într-un joc interactiv, numit „Arca lui Noe”.
Fiecare a primit un bilețel cu numele unui animal și, prin gesturi sau
sunete, trebuia să își găsească perechea. Atmosfera a fost ludică și
energică, antrenând comunicarea non-verbală și spiritul de colaborare.
O
altă activitate a fost jocul „Adevărat/Fals”. Ne-am împărțit în două
linii paralele și, la fiecare afirmație rostită, trebuia să reacționăm
rapid. Dacă răspunsul la afirmația respectivă nu era corect, partenerul
din față încerca să ne prindă și inversa dacă răspunsul era corect.
Exercițiul a îmbinat atenția, gândirea critică și reacția rapidă.
Am
avut și un moment muzical inedit: ni s-a prezentat un instrument
realizat din bucăți de lemn, asemănător unui xilofon natural, care
scotea diferite tonalități. Am discutat despre sunet, vibrație și cum
putem folosi astfel de resurse improvizate în activități
interdisciplinare. De asemenea, au fost puse la dispoziție materiale cu
frunze și metode simple de identificare, utile pentru a crea ierbare sau
pentru a organiza tururi tematice cu elevii.Deși pe tot
parcursul zilei ploaia a fost prezentă, uneori măruntă și constantă, ea
nu a oprit activitățile, ci a devenit parte din experiență. Ne-a învățat
să ne adaptăm și să vedem natura în autenticitatea ei, cu toate
provocările pe care le aduce.
Am încheiat ziua cu o rundă de
reflecții: ce ne-a plăcut cel mai mult, ce idei luăm cu noi și ce putem
adapta în sala de clasă. A fost un moment valoros de împărtășire și de
conectare, care a pus în lumină faptul că experiențele trăite în natură
se transformă în resurse bogate pentru activitatea educațională de zi cu
zi.