Treceți la conținutul principal

Ateliere realizate de copiii pentru copii în Săptămâna Altfel- "Better together with Erasmus+"

Miercuri 9 aprilie, 7 copii din grupul de copii Erasmus ai Școlii Gimnaziale Peter Thal, au organizat două serii de ateliere pentru clasele 5A și 5C în cadrul Săptămânii Școala Altfel. Păstrând ideea de mentorat, început în luna martie cu diseminarea mobilității în Turcia la 10 clase din școală și continuat cu testarea produselor prezentate la etapa județeană a concursului “Made for Europe” la alte 5 clase; copiii și-au dorit să îi sprijine în continuare pe colegii lor mai mici în diverse activități. Pentru că la școala din Turcia, activitatea școlară se baza mult pe joc, s-au gândit ca în Școala Altfel să organizeze niște ateliere…de jocuri.







Lego a fost una din activitățile foarte îndrăgite în Turcia. E drept că acolo, construcția Lego era combinată cu programarea de roboți. Bogdan și David, pasionați și ei de construcțiile Lego, au propus colegilor lor să construiască, în grupe, contra cronometru, cîte o construcție complexă, după un model primit. O activitate de mare succes, care a dovedit că activitățile moderate și concepute de copii pentru colegii lor (“peer learning”) ne ajută să venim în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor noștri.
Cea de-a doua echipă de voluntari a realizat un atelier de jocuri cu 5 stații în care au explicat, au moderat și s-au jucat împreună cu copiii: șah, Dixit (joc de exprimare cu ajutorul imaginilor), au construit brățări, au lipit piese electronice. La una din stații au testat jocul EUROSTAR, câștigat la “Made for Europe” de la colegii de la Școala Gimnazială Vulcan, precum și alte jocuri și materiale legate de Europa și Uniunea Europeană, primite de la Centrul Europe Direct Râșnov. Astfel Zara, Tudor, Andrei, Dan Tudor, și Nikki au avut ocazia să le arate colegilor lor ce îi pasionează și să îi inspire să își urmeze pasiunile și chiar să le împărtășească.





Noi, profesorii îndrumători, am simțit bucuria de a vedea cum fiecare eveniment de felul acesta îi ajută pe elevii mentori să fie mai responsabili în abordarea activităților, mai atenți la detalii și mai inimoși. Și în general pe toți elevii implicați în astfel de acțiuni i-am simțit mai uniți și mai dornici să lucreze și să se bucure împreună. 

“Better together with Erasmus+” Profesori coordonatori: Mihaela Melinte, Daniela Nae, Raluca Anghelache, Iuliana Ida.