Treceți la conținutul principal

Ateliere de dezvoltare durabilă- “Ghimbășelul, râul ce unește comunitatea” - în cadrul acreditării Erasmus

În cadrul colaborării cu Centrul de educație SCHUBZ, colaborare menită să sprijine realizarea obiectivului dedicat dezvoltării durabile din cadrul acreditării Erasmus, elevii claselor a 5-a D și a 7-a B au participat la două ateliere interactive menite să le trezească interesul pentru râul Ghimbășel și să îi pregătească pentru implicarea în activitățile comunității. Atelierele au fost susținute de Luminița Tănasie de la Centrul SCHUBZ în cadrul Săptămânii verzi, 21-24 octombrie 2024. Atelierele au fost dezvoltate în cadrul proiectului “Ghimbășelul: râul ce unește comunitatea”, având ca parteneri Asociația Mioritics, Asociația Rosenau Turism si ACCES Clusterul de Economie Socială.




Scopul acestor ateliere a fost recunoașterea  caracteristicilor principalelor specii de animale din habitatul acvatic, înțelegerea legăturilor din lanțurile trofice din mediul acvatic, exersarea muncii în echipă și mai ales dezvoltarea unei atitudini de apreciere față de râul Ghimbășel. Atelierele au familiarizat copiii cu speciile care trăiesc în și lângă râu, dar și cu relațiile fragile dintre ele. Activitățile au fost gândite astfel încât să îmbine joaca, descoperirea și reflecția. După ce au înțeles ce înseamnă un râu viu, copiii au explorat problemele poluării și soluțiile posibile.



  • Plasticul în viața noastră – Printr-un chestionar jucat în echipă, elevii au aflat informații surprinzătoare despre plastic și efectele sale. Apoi, vizionarea filmului The Story of Plastic: The Plastic Bag Diet a adus concluzii puternice, exprimate de fiecare grup în câte o idee-cheie.

  • Cum arată Ghimbășelul? – Imaginile contrastante cu zone curate și zone pline de deșeuri au provocat discuții despre sursele gunoaielor și despre eforturile voluntarilor care au strâns tone de deșeuri din râu.

  • Cum putem avea grijă de râu? – În echipe, copiii au desenat și prezentat soluții pentru reducerea poluării, implicând atât cetățenii, cât și instituțiile locale. Creativitatea lor a demonstrat că cei mici pot veni cu idei realiste și practice atunci când sunt încurajați.

Atelierul s-a încheiat cu întrebări și reflecții care au stârnit curiozitatea și responsabilitatea elevilor față de mediul lor apropiat.

Cele două ateliere nu au fost doar exerciții de cunoaștere, ci și pași concreți spre formarea unei generații mai conștiente și mai implicate. Copiii au înțeles că râul Ghimbășel nu este doar un curs de apă din localitatea lor, ci un ecosistem viu, fragil și important pentru toți. Prin jocuri, discuții și activități de echipă, elevii au descoperit atât frumusețea naturii, cât și responsabilitatea de a o proteja. Următorul pas? Cultivarea unei atitudini responsabile față de natură și implicarea lor în acțiuni de voluntariat care să facă diferența pentru râul Ghimbășel și pentru comunitatea lor. Colaborarea Centrului de educație SCHUBZ cu ateliere dezvoltate în cadrul proiectului “Ghimbășelul: râul ce unește comunitatea” pentru îndeplinirea obiectivelor Erasmus din școala noastră va continua și în anul școlar următor.