În luna aprilie
a acestui an, noi - echipa formată din Elena Muntean și Andreea Giurgiu, am avut oportunitatea de a participa în orașul Praga, în perioada 8-13 aprilie 2024, la a un curs finantat de Uniunea Europeana, în cadrul acreditării Erasmus+ 2023-1-RO01-KA121-SCH-000147726 cu tema "Noile pedagogii ale secolului 21" Activitățile, foarte bine organizate, s-au desfășurat după următorul program...
Ziua 1 :
Prima zi a cursului a fost
împărțită în 4 ore de curs, care au avut ca temă principală Comunicarea
și cele mai eficiente forme în care o putem folosi, atât în raport cu
persoanele adulte cu care interacționăm, dar mai ales cu elevii de la
clasă. Partea teoretică a fost completată cu diverse activități practice
la care toți participanții au colaborat.
A doua parte a zilei
a constat într-un tur al orașului, în care un ghid ne-a prezentat cele
mai importante aspecte culturale si istorice ale orașului Praga.
Ziua 2 :
A
doua zi de curs a început cu exerciții de energizare pe
care cadrele didactice le pot face cu elevii la începutul unei zile.
În cele 4 ore de curs temele abordate au fost următoarele:
Experiment distractiv: Învață ceva nou în 15 minute. Kolbs Learning Cycle (a privi, a gândi, a face, a simți). Provocarea Marshmallow. Învățarea bazată pe proiecte.
Fiecare
temă abordată a avut o parte de teorie și o parte practică. Metodele
prezentate se pot adapta în funcție de vârsta elevilor și de disciplina
predată. În a doua parte a zilei a avut loc o competiție între
echipe (Actionbound). Echipele au primit indicații pe telefon și au
avut de îndeplinit timp de 60 de minute o serie de sarcini în oraș.
Dupa-amiaza
am participat timp de încă doua ore la o activitate care a avut loc la
Institutul Scout din Praga. Aici au fost prezentate si puse în practică
metoda LARP si diverse metode de comunicare, punere în scenă și
improvizație folosite la teatru.
Ziua a 3-a :
Temele de discuție (teorie și workshop):
Blended Learning. 4 F (model de reflecție). Flipping the classroom
Ziua a 4-a :
În acesta zi au fost prezente stilurile de conducere/lider (Leadership styles). Workshop
Ziua a 5-a :
S-au
folosit cărțile de joc pentru a experimenta modul în care comunicăm, în
care transmitem informațiile sau indicațiile, s-au evaluat activitățile
efectuate în zilele anterioare și s-a discutat punctual despre
problemele pe care le întâmpină profesorii la clasă în țările din care
provin.
Ziua a 6-a :
Participare la activitățile culturale desfășurate în Praga.
Acest
curs a fost o experiență extrem de valoroasă, atât din punct de vedere
profesional, cât si personal. Am avut plăcerea de a întâlni și de a
lucra împreună cu participanți din diverse țări, precum Spania, Italia,
Suedia, Germania și Grecia. Atmosfera a fost deosebit de plăcută, iar
interacțiunile cu ceilalți cursanți au fost nu doar constructive, ci și
pline de energie pozitivă. Am rezonat unii cu alții, împărtășind idei și
perspective și am învățat metode inovatoare pe care le putem integra în
activitățile didactice din școala noastră.
Pe lângă partea
educațională, săptămâna petrecută în orașul care a găzduit cursul a fost
una cu adevărat magnifică. Istoria bogată a locului, clădirile
impresionante și activitățile propuse au transformat această experiență
într-una memorabilă, îmbinând perfect învățarea cu explorarea culturală.
Participanti: Giurgiu Andreea – profesor pentru învățământul primar și Muntean Elena – profesor de limba și literatura română