joi, 15 iunie 2023

Erasmus+ : "Un nou prilej de intalnire"

Un nou prilej de intalnire cu elevi din Germania, de la Oberschule, Salzhausen, a avut loc in cadrul Saptamanii Altfel in perioada 22-27 mai 2023, in cadrul programului Erasmus+.
Prima zi de activitati comune a avut loc pe 23 mai, cand Brasovul cultural a oferit cadrul pentru desfasurarea activitatilor de invatare pentru elevii romani si germani. Primul popas cultural a fost la Muzeul de arta, care le-a prilejuit acestora o intalnire cu o serie de creatii inedite, de la sculpturi, desene, colaje, fotografii, video art la instalații multimedia in expozitia, curatoriata mai intai la Paris, Luxemburg și Londra, intitulata “Predicțiile Pământului.  Despre gândirea și practica ecologică”. De multe ori surprinzatoare, chiar socante, dar si amuzante, creatiile artistice au fost discutate si intelese cu ajutorul ghidului muzeului. Cea de-a 2-a parte a activității, a fost una antrenanta, un joc de căutare în echipa a unor detalii din lucrarile expuse in muzeu. Dupa identificarea  tablourilor, in echipe mixte, copiii au inventat o poveste care sa lege cele patru - cinci tablouri intr-o poveste dramatica sau amuzanta, povesti impartasite si celorlalti in limba engleza. Apoi Brasovul insusi a fost subiectul explorarii directe: Piata Sfatului, Biserica Neagra, strada Sforii sau Tampa, dar si panorama orasului vazuta de pe drumul Poienii i-au incantat pe toti cei prezenti.

Miercuri, 24 mai, a fost randul clasei a 7-a D de limba germana sa aiba activități comune cu grupul din Germania. Fiind in saptamana “Scoala Altfel”, au ales sa socializeze prin joc intr-un cadru inedit - gradina Cetatii Rasnov. Dupa amiaza a fost timpul pentru o activitate la Centrul de educatie SCHUBZ, unde a avut loc un workshop despre plante, gradina si dezvoltare durabila (tehnici de permacultura, ecosisteme naturale, observare la microscop, degustare, etc.)

Joi, 25 mai, elevii germani au vizitat scoala si au luat parte la o sesiune de prezentari interactive, cu aspecte inedite despre tara si limba lor, dar si despre scoala lor, in special activitati  interesante in care au fost implicati. O excursie la baza sportiva pentru biatlon din Valea Carbunarii, unde natura isi etala nuantele de verde, impreuna cu clasa a 8-a B, a fost un prilej pentru un picnic cu produse romanesti, cu povesti si voie buna. Dupa amiaza elevii din grupul Erasmus+ au fost protagonisti intr-un workshop de “fotografie cu cutia”, unde fiecare echipa a realizat o fotografie cu o cutie (aparat de fotografiat inedit, dar perfect functional), observand magia developarii acesteia in camera obscura, ghidati de artistul fotograf Laurent Jouault. Curtea scolii a fost cadrul desfasurarii de jocuri de volei sau fotbal, cu o echipa extinsa de copii din scoala, care au vrut sa participe si ei la acest eveniment international.

Vineri, 26 mai, oaspetii insotiti de copiii romani au fost invitati la familia Ionescu, o adevarata familie Erasmus, care si-a construit o casa sustenabila, “off the grid” in Glajarie. Un exemplu pentru adolescenti, de a-ti trai viata in armonie cu natura, explorand si bucurandu-te de “calatorie”. Ambientul natural, povestile ascultate despre cum se poate valorifica ceea ce altii nu mai folosesc si transforma in ceva functional si inedit, i-au fermecat, pe adolescenti si adulti, in egala masura. Dupa amiaza si seara au petrecut timpul impreuna, in Gradina Centrului Schubz: locul perfect pentru joc, discutii, pregatiri culinare, muzica si dans.

Despartirea a fost grea, dar cu promisiuni de revedere. Iar acest lucru este posibil prin programul Erasmus+. Anul viitor vom explora si noi Salzhausen-ul si imprejurimile, intr-o activitate de invatare cu elevii nostri. Pana atunci, raman amintirile si cele invatate impreuna.