luni, 3 aprilie 2023

Made For Europe (loc. 1 etapa județeană)

“Negociere în stil EUROPEAN” este produsul cu care elevii Scolii Gimnaziale Peter Thal au participat la etapa județeană a Concursului national de produse realizate prin proiecte europene “Made for Europe 2023”. Este vorba despre un joc de rol în care copiii exersează modul de luare a deciziilor în Consiliul Europei, pe o tema aleasa de ei - consumul de cofeina în rândul copiilor.  Jocul  poate fi adaptat pentru orice tema de interes, modul de negociere și votul urmând modelul democratic exersat. Propunerea a venit din partea d-nei Ioana Vasoti de la Centrului Europe Direct Râșnov. Realizarea a presupus multe ore de cercetare și  elaborare a rolurilor, negociere, testare a jocului, îmbunatățire; etape realizate împreună cu d-na Ioana Vasoti, d-na profesoara Cristina Burnea și d-na profesoara Mihaela Melinte, coordonatoarea proiectului. Felicitări întregii echipe de voluntari Erasmus din proiectul "Fit for Europe”: Iulia, Daria, Teo, Robert, Ilinca, Măria (clasa a 8-a), Emilia, Tesa, Giulia, Mira, Anastasia (clasa a 7-a), Anisia (clasa a 6-a) pentru dedicația voastră! Produsul și prezentarea au fost apreciate pe măsură muncii depuse. Am obținut locul I și participam în luna aprilie la etapa națională. Mult succes!