Îmbrăcat
în straie de sărbătoare, precedat de colinde și imnul Europei
intonat cu bucurie de corul școlii, s-a lansat proiectul Erasmus+
în școala noastră! Acesta își propune să creeze punți de
legătura între oameni: elevi, profesori, părinți, comunitate,
atât la nivel local cât internațional, cu partenerii noștri din
proiect. ”FIT FOR EUROPE” – “ÎN FORMĂ PENTRU EUROPA“–
Cum să creștem motivația elevilor pentru a participa la proiecte
de educație durabilă pe teme ecologice și sociale” este titlul
proiectului nostru. Ne antrenăm deci să fim pro-activi, să
identificăm problemele cu care ne confruntăm și să generăm
soluții; vrem să fim parte a soluției, nu a problemei. Avem șansa
să colaborăm și să testam exemple de bune practice din alte 3
țări europene: Germania, Suedia și Polonia. Echipa Erasmus+ și-a
declarat crezul printr-un moment artistic în cadrul sărbătorii de
sfarșit de an, în prezența oficialitaților locale, profesorilor,
părinților și elevilor. Sperăm să fim cât mai mulți care se
implică în schimbare! Schimbarea o putem face doar ÎMPREUNĂ!
Încheiem cu câteva versuri din crezul FFE (Fit For Europe):
“Ne
pasă de oameni, ne
pasă de natură, Împreună,
together, zussamen, razem, tillsammans, Vrem
să facem o lume mai bună!”